Magdalena Avadanei

Home » Medicină şi Farmacie la Roman » Referate » Medicina în folclorul românesc

Medicina în folclorul românesc

„NEVOIA l-a învǎţat pe om arta de a vindeca bolile”; aşa scria HIPOCRATE, pǎrintele medicinei. Observând atent natura înconjuratoare, cu toate pericolele dar şi cu beneficiile ei, omul a gǎsit remedii la factorii ce produceau îmbolnǎvirea. Cele mai vechi scrieri, descoperite în prezent din perioada civilizatiei sumeriene, babiloniene, chineze, egiptene, din mileniul IV si III î.e.n., nu reprezintă altceva decat conservarea datelor multimilenare transmise prin tradiţie, cu privire la folosirea plantelor medicinale în scop terapeutic.
Daca în Europa aceste cunoştinţe transmise din generaţie în generaţie au fost pǎstrate în secret în mǎnǎstiri, cu acces limitat la ele, în Asia rǎsǎriteanǎ se dezvoltǎ puternic metode naturiste de tratament, astfel încat în sec. XVI, în CHINA, apare primul codex farmacologic care consemneaza 1800 denumiri de plante medicinale şi circa 12000 reţete populare.
Referitor la folosirea plantelor de leac pe teritoriul Romaniei, amintim cǎ filozoful şi istoricul grec HERODOT, (484-425) î.e.n. menţiona priceperea dacilor în folosirea plantelor pentru tamaduirea ranilor si a durerilor. Sunt numeroase documente ce atesta folosirea plantelor in lecuirea bolilor de catre triburile geto-dace care populau teritoriul ţǎrii noastre. Dupǎ cucerirea Daciei de cǎtre romani, cunoştintele acestora au completat tezaurul cultural dac. In folclorul medical surprindem toate cunostintele populare raportate la medicina sau cu alte cuvinte intreaga stiinta sanitara a poporului reflectata in credinte, obiceiuri, superstitii, rugaciuni, incantatii, chimicale, plante, animale si in diverse practici medicale si chirurgicale.
Primele manuscrise medicale nu constituie altceva decat o compilatie a cunostintelor populare, adevarate culegeri de folclor.
In evolutia medicinei sunt trei etape:
– medicina instinctiva
– medicina populara sau empirica
– medicina stiintifica.
Studiul folclorului medical a servit si serveste încǎ medicinei ştiinţifice. In ţara noastrǎ, preocupari de o importanta majora pentru folclorul medical il au dr. Gomoiu si Racoviceanu, care fac prima incercare de inventariere a scrierilor de medicina populara, reusind sa cuprinda in ordine cronologica 637 de referate biografice din perioada 1640-1938
Folclorul medical este o parte din sfera larga a folclorului literar al literaturii populare, care este mai vechi, fireste, decat literatura scrisa.
Pe teritoriul tarii noastre exista intai folclor dacic, roman si respectiv cel imbogatit in cunostinte, cel al poporului român.
Ce este de fapt folclorul: creatia artistica a oamenilor din sate si orase in care se reflecta viata poporului in continua ei transformare cu caracteristica ei de a fi plasmuita in colectiv si implicit anonima.
In cultura romaneasca contemporana se manifesta in anii 1960 un interes crescut pentru folclorul medical in special. In ultima vreme din fondul etnoiatric al folclorului romanesc, medicina stiintifica a preluat o serie de mijloace terapeutice asa se face ca este necesara cunoasterea intregului tezaur de observatii si experienta a poporului.
In medicina populara se desprind invataturi pentru preventia bolii si folosirea unui număr foarte mare de plante curative: suc de fructe – pentru hemoroizi, laba găştei rădăcină – pentru dureri de dinţi, anin crenguţe – pentru cel perit, scoarţă pisată – pentru bube rele, frunze – pentru alungarea şoarecilor, laptele cucului, frunză fiartă – pentru răni, rădăcină fiartă în vin sau pisată cu usturoi – pentru dalac sau răsfug la vite, barba caprei – pentru dureri de cap, bobul fiert în vin pentru răul copiilor, prajit şi pisat in lapte fierbinte – in scrofulus, seminţe de bostan – in galci, prajite in untura ranceda de porc – pentru buboaie la talpi, Branca porcului, fiarta cu minta creaţă – baie pentru copii, bujor- sămânţă cu vin fiert pentru boli digestive, burete de mare – se fumează cu pipa pentru scăderea guşei, busuioc, sămânţă pisata – durere grumaz, cimbru de grădină, rămurele şi seminţe, pepene, pisate în rachiu sau apă – pentru femei însărcinate ca să nu piardă, cimbrişor ceai – pentru beţivi şi fiert- pentru bube şi dureri de măsele, ciuboţica cucului pisată în apă plus floare de soc ceai – în dureri de piept şi friguri, ciumăfaia, laur sămânţă în spirt – pentru dureri de picioare, frunze pârlite la foc, în răni, tăieturi, coada cocoşului zeamă – pe obraz pentru frumuseţe, coada şoricelului ceai pentru trânji – pisată cu făină pentru păducel, colţunaş, nemţoaica ceai de frunze şi flori pentru boli de rinichi şi slăbiciune, crin apă de floare – dureri de cap şi ochi, zeamă de crin fiert în dureri de măsele, crucea pământului (brânca ursului) – dureri de şale, spinare, cuişoare în dureri de măsele şi miros de gură, crucea voinicului – frunze unse cu untdelemn pentru răni, dracilă cu frunză de troscot – se ţin în gură pentru dureri, hrean pisat – pentru junghi, hrean foi cu felii de cartof – în oblojeală şi dureri de cap. Acestea sunt leacuri folosite în Moldova ca şi multe alte plante cum ar fi: pătlagina, pătrunjelul, pelinul, piersicul, piper negru (holera), pojarniţa (răni), rostopasca (pecingine, negei), soc (tuse), sunătoare (tuse, dureri de gât) – ulei în răni, antihemoragic, şofran cu flori de trandafir şi miere în gingivite, stejarul (dureri de burtă), teiul (tuse), trandafir flori (pentru inimă) – uscat, pisat, pentru gingii, ţintaură (fierea pământului) – rădăcină, ceai (poftă de mâncare şi friguri), urzica, rădăcină fiertură (mătreaţă şi căderea părului), atingeri cu plantă în reumatism, must zeamă (pistrui, bube), mâncare pentru cei fără sânge, varză (curechi), curăţenie şi beţie. Elemente de medicina sanitara ca pastrarea apei in galeata acoperită peste noapte, pastrarea alimentelor, igiena gurii, leacuri pentru parazitii intestinali precum si notiuni de igiena a locuintelor, deratizare se regăsesc în popor:
– busuioc frunză introdus în lapte pentru a preveni stricarea
– pentru a curăţa cârnaţii şi şuncile de mucegai, stropim mai întâi cu apă mult sărată apoi cu apă caldă fără sare
– untul rămâne proaspăt după ce este ales de zer, îl punem într-o sticlă cu ajutorul pâlniei, se topeşte pe foc şi se păstrează la loc răcoros
– pentru igiena gurii se frig trandafiri şi se pisează apo se presară pe dinţi
– contra purecilor să fierbi paie de secară cu pelin şi să stropeşti patul
– contra ţânţarilor – beţe verzi de cânepă aşezate în casă la ferestre
– leacuri pentru paraziţi: hrean cu miere, ceai de măceş, morcov crud, usturoi cu miere şi oţet, fierte.
Elemente de etnoiatrie din sec XIX au fost arhivate in manuscris de prof. Grigore Cretu. Acesta vorbea de leacuri folosite de poporul roman in boli de piele.Aceste scrieri sunt in Biblioteca centrala de stat din Bucuresti si cuprinde 4000 caiete cu material folcloric si etnografic foarte variat adunat de elevii sai de la Liceul Basarab din Bucurestiintre anii 1880 si 1900.
Elemente de folclor medical se afla raspândite in 5910 caiete si se refera la descantece, nume de plante, leacuri si boli. Se face o clasificare a elementelor de medicina populara foarte bine conturata si justificata care sta la baza principiilor medicinei moderne, astfel
A .Leacuri pentru afectiuni ale pielii= dermatologice.
Buboi
Bube dulci
Sugiu
Arsura
Craparea calcailor
Taetura

B. Leacuri folosite de romani in boli ale aparatului respirator
Se gasesc 66 caiete de culegeri de folclor cu procedee de tratament simptomatic pentru tusea magareasca, pentru tusea rebela, pentru dureri de gat, galci, guturai, raceala, pojar, oftica scrofuloza.
– Castraveţi acri prăjiţi cu untură se pun de o parte şi de alta pe gât
– Cocă dospită, se pisează măsline, se pune pe batistă la gât
– Se pisează ţipirig, se suflă în gâtul bolnavului sau se badijonează gâtul sau se bea ţipirig pus în drojdie
– Pentru tuse măgărească se coc 4 cepe mari, se strivesc, se strecoară prin tifon iar zeama se amestecă cu zahăr pisat., se bea siropul

C. Leacuri folosite în popor în boli ale aparatului digestiv
Tratamentul empiric folosit la sfâşitul Sec. XIX de poporul român în afecţiuni digestive se referǎ la dureri de măsele, de stomac, colici, icter, diaree, constipaţie şi trânji sau hemoroizi.
– In diaree se fierb coarne pisate în apă şi se beau sau coajă de rodie uscată, pisată
– Portocală – coaja rasă în vin pentru constipaţie
– Ceai de floare de salcâm în dureri de stomac
– Mămăligă caldă pe burtă pentru colică
Printre leacuri se găsesc şi cele folosite în alte scopuri sau alte boli şi pentru animale. În judeţul Roman sunt menţionate leacuri pentru ploşniţe şi purici: pelinul pus sub saltele, canepa, ulei, funingine de horn, se ung plantele, arborii contra furnicilor, a plosnitelor, indicatie gasita intr-un manuscris ce dateazǎ din 1871 probabil din Moldova. Tot in judetul Roman se folosea lemnul domnului, chimion, cimbru, frunze fierte. Se stropeste casa contra mustelor. Deci putem vorbi de leacuri folosite in igiena gospodariilor.
Romanul, asezat la confluenta a doua râuri mari, e o asezare cu un trecut istoric important, nod de cale ferata in Moldova, prima spiterie Minerva din 1798, primul spital mare transformat din bolnita manastirii Precista mare si multe alte obiective ce vin sa completeze un trecut glorios.
Imprejurimele orasului cu mici afluenti ai Moldovei si Siretului, au o flora spontana de invidiat, sursa de sanatate, astazi cumva uitata si abandonata. De la Felesti se deschide o oaza de vegetatie, pe care multe tari din Europa ar dori sa o valorifice. Este vorba de suprafete mari cu catina alba, cu paducel cu macies, etc, multe plante ierboase cu real potential terapeutic.
Din cele mai vechi timpuri s-au desprins dintre plantele folosite in leacuri populare, plantele cu arome. Acestea au stat la baza unui studiu separat in cadrul fitoterapiei, detaşându-se Aromoterapia moderna. Valorificarea acestor plante s-a facut la scara larga, prin infiintarea centrelor Plafar din tara, Romanul avand si el un astfel de centru, bine cotat la nivel national.
Din pacate transformarile postrevolutionare au distrus multe din monumentele istorice ale orasului si multe din bunele deprinderi ale locuitorilor acestei urbe Musatine. Cladiri cu valoare istorica lasate in paragina, Spitalul Precista Mare fara sperante de renovare si centrul Plafar lichidat. Culegatorii de plante medicinale cat si cultivatorii acestora parca au disparut cu desavarsire, iar aceasta bogatie naturala oferita de dealurile din imprejurimi, este complet ignorata. Oamenii postdecembristi si-au abandonat traditia, au ignorat comoara multimilenara a poporului, de la geto daci si isi arata interesul pentru tot ce provine din afara tarii noastre, pana si pentru sarbatorile din import. Acest lucru dauneaza mult societatii noastre, mare consumatoare de produse din import.
Cred ca nu este prea târziu ca în şcoli, institute medicale, prin tot ce se poate, sǎ informam despre pericolul abandonǎrii acestui tezaur, aflat in natura, in satul romanesc, despre a carui „vesnicie” s-a uitat. In mileniul III cand omul modern este stresat zilnic de problemele cotidiene, traind intr-o atmosfera din ce in ce mai poluata, in mijlocul unor transformari pedoclimatice puternice, cred ca trebuie tras un semnal de alarma. Intoarcerea in natura, pretuirea ei, ocrotirea spatiilor verzi prin voluntariate si alte cai, ar fi benefice pentru urbea noastra. S-a uitat de zicala populara care spune ca Om este acel care a sadit un pom, a construit o casa, si a crescut un copil. Este o vorba straveche, care arata randuiala fireasca a noastra, a oamenilor.
Sunt multe vorbe de acest fel in folclorul nostru, învatǎminte, pilde, proverbe, legate de sanatatea corporala si mentala, învaţǎminte care, în epoca calculatoarelor, sunt uitate. Sǎ încercam sa le inoculǎm din nou tinerei generatii, pentru cǎ ,,pǎmântul acesta, care nu este al nostru, nici al vostru, ci al urmaşilor, urmaşilor noştri in veci”, sa fie mostenirea sanatoasa a neamului nostru. Niciodata nu este prea tarziu sa ne contemplam trecutul, spre a ne cunoaste viitorul. Popoarele care si-au pastrat traditiile si le-au folosit in slujba sanatatii, a integritatii teritoriale si a respectului celorlalte state, au reusit sa depaseasca multe perioade grele din istoria lor. Un astfel de exemplu sunt statele din Asia rasariteana, unde traditia este la loc de cinste, se preda in scoli, iar medicina moderna foloseste in paralel tratamente traditionale populare, care dau rezultate.
Învaţǎ despre trecut spre a cunoaşte viitorul.

Bibliografie

Momente din trecutul medicinei, Dr. C BRATESCU, Editura medicala, BUCURESTI, 1983
Medicina populara romaneasca, MARIANA SEFER
Istoria medicinii universale, Prof. dr. V. L. BOLOGA , 1979

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s